FC dinamo Bucureşti - FC Steaua Bucureşti 0-2 (0-1)
Derby-ul rămâne derby şi când distanţa din clasament e mai clară decât prognoza meteo pe următoarele zile, sau, chiar dacă Steaua era deja campioană la ora jocului. Pentru prima dată când într-un derby de România una din combatante este deja campioană. TOT NOI! Doar noi putem realiza astfel de performanţe. Un meci Steaua - Dinamo rămâne viu, trăieşte, indiferent de poziţia echipelor în clasament, pentru că aşa a fost dat de când ne-am apucat cu toţii de acest microb, numit fotbal.
Tribunele s-au ridicat la standardul de derby, ambele galerii s-au întrecut în coregrafii şi mesaje ironice adreate rivalilor. Şi, ca de obicei, steliştii au fost la înălţime, dominând în mare parte fondul sonor de pe Arena Naţională. ''Eternul derby'' a fost viu în tribune, însă pe teren lucruri au stat total diferit. Pentru a fi viu şi pe teren, derby-ul ar trebui să aibe două inimi. Şi a avut doar una. Una roş-albastră! Dacă Steaua a avut puls, iar asta s-a văzut încă de la încălzire, Dinamo a fost pe perfuzii. Sau în moarte clinică.
Deşi matematic campioană, steliştii au fost mult mai motivaţi decăt adversarii, asta dacă mai aveau nevoie de vreo motivaţie în plus, după ce câştigi titlul de campioană într-o manieră categorică. Câinii roşii au devenit căţeluşi sau pisicuţe. Aşa de urât au jucat. Dar asta-i problema, că nu prea au jucat fotbal, ci orice alt sport în afară de fotbal. Dar frustrarea-i mare în răndul javrelor, care au fost nevoiţi să o vadă pe Steaua campioană. Şi în ce moment? Chiar în ''eternul derby''.
Steliştii au pus stăpânire pe joc încă din primul minut, dar nu s-au întrebuinţat deloc, au jucat mai relaxant decât niciodată. Am jucat atât cât trebuia şi am primit bucuroşi cadoul de la Boubacar, care şi-a trimis mingea în proprie poartă. Sărăcuţii de ei, s-au bătut singuri. :)) Căţeii au fost în imposibilitatea de a răspunde. Desenele de pe gazon se vedeau de la o poştă, clare, studiate ca la carte. Mustăţile jucătorilor noştrii le-au mai adus un pic de şarm, de căldură, în mecanismul nemţesc gândit de Reghecampf. I-au făcut mai umani, deşi pentru adversari au rămas la fel de speriat. Tănase a răsucit cuţitul în rana dinamoviştilor în minutul 70, când înscrie cu un voleu de la marginea careului mare, după o combinaţie superbă cu Rusescu.
Pentru a câştiga un meci în faţa rivalei de-o viaţă nu e suficient să legi două pase abia la 1-0. Este nevoie de luptă, sacrificiu. Adică ce au arătat steliştii în acest meci. 0-1 sau 0-2, pentru dinamovişti tot umilinţă înseamnă. Dovadă. Ieşirea căţeilor din minutul 34, când au aruncat cu fel şi fel de obiecte în Bourceanu, care nu a putut executa un corner. S-au vărsat nervi şi ani de suferinţe pentru câini. Meciul cu Steaua a fost poate meciul pe care toţi dinamoviştii ar fi vrut să se termine cât mai repede. Să se termine chinul, suferinţa, pentru a fi uitat mai repede. S-a terminat 0-2 spre fericirea lor, că scorul putea să fie mult mai mare la cum au stat lucururile pe teren, care e la fel de dureros pentru ei ca şi un 0-1 sau un 0-5. Pentru că e un derby. Iar derby-urile nu se uită niciodată.
În urma acestui succes, Steaua a înregistrat a cincea victorie consecutivă în faţa rivalilor tradiţionali, record absolut în istoria derby-urilor. Niciuna dintre cele două echipe nu au reuşit o astfel de serie de victorii în faţa rivalilor. 13-5 fiind golaverajul ultimelor cinci dueluri dintre cele două rivale. Această serie de victorii tinde să devină plictisitoare. Totuşi, această serie de victorii plictisitoare, e al naibii de frumoasă. Este cea mai tare chestie plictisitoare.
Oare cum s-au simţit dinamoviştii când pe Naţional Arena s-a auzit ''Campionii! Campionii! Oleeee! Oleeee!''?
Suntem mândri de voi, baieţi! Mulţumim, băieţi pentru minunata seară oferită! Forza Steaua!
Deşi matematic campioană, steliştii au fost mult mai motivaţi decăt adversarii, asta dacă mai aveau nevoie de vreo motivaţie în plus, după ce câştigi titlul de campioană într-o manieră categorică. Câinii roşii au devenit căţeluşi sau pisicuţe. Aşa de urât au jucat. Dar asta-i problema, că nu prea au jucat fotbal, ci orice alt sport în afară de fotbal. Dar frustrarea-i mare în răndul javrelor, care au fost nevoiţi să o vadă pe Steaua campioană. Şi în ce moment? Chiar în ''eternul derby''.
Steliştii au pus stăpânire pe joc încă din primul minut, dar nu s-au întrebuinţat deloc, au jucat mai relaxant decât niciodată. Am jucat atât cât trebuia şi am primit bucuroşi cadoul de la Boubacar, care şi-a trimis mingea în proprie poartă. Sărăcuţii de ei, s-au bătut singuri. :)) Căţeii au fost în imposibilitatea de a răspunde. Desenele de pe gazon se vedeau de la o poştă, clare, studiate ca la carte. Mustăţile jucătorilor noştrii le-au mai adus un pic de şarm, de căldură, în mecanismul nemţesc gândit de Reghecampf. I-au făcut mai umani, deşi pentru adversari au rămas la fel de speriat. Tănase a răsucit cuţitul în rana dinamoviştilor în minutul 70, când înscrie cu un voleu de la marginea careului mare, după o combinaţie superbă cu Rusescu.
Pentru a câştiga un meci în faţa rivalei de-o viaţă nu e suficient să legi două pase abia la 1-0. Este nevoie de luptă, sacrificiu. Adică ce au arătat steliştii în acest meci. 0-1 sau 0-2, pentru dinamovişti tot umilinţă înseamnă. Dovadă. Ieşirea căţeilor din minutul 34, când au aruncat cu fel şi fel de obiecte în Bourceanu, care nu a putut executa un corner. S-au vărsat nervi şi ani de suferinţe pentru câini. Meciul cu Steaua a fost poate meciul pe care toţi dinamoviştii ar fi vrut să se termine cât mai repede. Să se termine chinul, suferinţa, pentru a fi uitat mai repede. S-a terminat 0-2 spre fericirea lor, că scorul putea să fie mult mai mare la cum au stat lucururile pe teren, care e la fel de dureros pentru ei ca şi un 0-1 sau un 0-5. Pentru că e un derby. Iar derby-urile nu se uită niciodată.
În urma acestui succes, Steaua a înregistrat a cincea victorie consecutivă în faţa rivalilor tradiţionali, record absolut în istoria derby-urilor. Niciuna dintre cele două echipe nu au reuşit o astfel de serie de victorii în faţa rivalilor. 13-5 fiind golaverajul ultimelor cinci dueluri dintre cele două rivale. Această serie de victorii tinde să devină plictisitoare. Totuşi, această serie de victorii plictisitoare, e al naibii de frumoasă. Este cea mai tare chestie plictisitoare.
Oare cum s-au simţit dinamoviştii când pe Naţional Arena s-a auzit ''Campionii! Campionii! Oleeee! Oleeee!''?
Suntem mândri de voi, baieţi! Mulţumim, băieţi pentru minunata seară oferită! Forza Steaua!